Daniel Pancu, lovitură pe plan financiar după ce a fost dat afară! Rapid e obligată să-i achite salariul până la finalul contractului

Daniel Pancu, lovitură pe plan financiar după ce a fost dat afară! Rapid e obligată să-i achite salariul până la finalul contractului
  • Publicat:

Daniel Pancu a fost dat afară de oficialii lui Rapid, toate acestea după ce formația din Giulești nu a obținut nicio victorie în cele trei meciuri oficiale jucate în 2020.

Daniel Pancu a dat lovitura pe plan financiar după ce a fost dat afară de la Rapid

Rapid a renunțat la serviciile lui Daniel Pancu în cursul zilei de luni, 9 martie, dar gruparea din Giulești trebuie să îi achite antrenorului o sună frumoasă de bani după această decizie. Antrenorul mai avea contract trei ani cu formația condusă de primarul PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache și Victor Angelescu, iar Daniel Pancu le solicită conducătorilor suma de 212.000 de euro, anunță Fanatik.

Conform înțelegerii dintre Rapid și Daniel Pancu, antrenorul avea ca obiectiv promovarea în Liga 1 și încasa un salariru lunar în valoare de 5.000 de euro în primul an, 7.000 de euro pe lună în al doilea an și 9.000 în al treilea an. Cum contractul a fost realizat de șefii clubului fără acordul antrenorului, acesta are dreptul legal să își ceară banii până la finalul înțelegerii, adică 212.000 de euro.

Rămâne să stabilească ei despăgubirile financiare, pentru că eu demisia nu mi-o dau. Eu am crezut cel mai mult în promovare și nu aș fi demisionat niciodata de la Rapid!” – Daniel Pancu pentru Prosport.

Dan Alexa e favorit să preia Rapidul

Pe lista antrenorilor care ar putea prelua Rapidul după plecarea lui Daniel Pancu se află Dan Alexa, Florin Motroc, Cristiano Bergodi și Daniel Isăilă, dar primul este favorit să semneze contractul cu gruparea din Giulești. Noul antrenorul al Rapidului va avea ca obiectiv să promoveze în Liga 1 la finalul sezonului 2019 – 2020.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat toată România
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat toată România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×